Ce este berea artizanală?
Berea artizanală (sau berea craft) este o bere produsă în cantități mici, cu rețete proprii, din ingrediente naturale precum malț, hamei, drojdie și apă, fără aditivi sau conservanți. Se remarcă prin fermentație naturală, arome aparte și lipsa procesării industriale, fiind apreciată pentru gustul autentic și prospețime.
Termenul „bere artizanală” este adesea asociat cu expresiile „craft beer”, „bere de microberărie” sau „bere nefiltrată”.
În multe cazuri, aceste beri sunt nepasteurizate și nefiltrate, păstrând astfel proprietăți naturale, un gust intens și o aromă complexă, adesea influențată de ingredientele locale sau de tehnicile specifice fiecărui berar.
Ingredientele principale ale berii artizanale sunt apa proaspătă, malțul de calitate, hameiul și drojdia.
Cum se fabrică berea artizanală?
În imaginea de mai jos se observă procesul de producere, care îl explicăm.
1. Măcinarea malțului
Măcinarea malțului este un pas cheie în producția de bere artizanală. Boabele sunt zdrobite pentru a activa enzimele și a facilita extragerea zaharurilor. Cojile, bogate în fibre și proteine, trebuie păstrate cât mai intacte, deoarece ajută la filtrarea eficientă a mustului. Se folosesc mori cu valțuri din oțel inoxidabil, care zdrobesc malțul fără a distruge complet cojile. Tipul de măcinare (uscată sau umedă) și granulația variază în funcție de rețetă și tipul de bere.
2.Plămădirea
Plămădirea este etapa în care malțul măcinat se amestecă cu apă încălzită, pentru a obține mustul de bere. În acest proces, compușii insolubili din malț devin solubili, formând extractul mustului – esența viitoarei beri artizanale. Plămădeala rezultată este pompată în cazanul de filtrare. Cazanele sunt fabricate din inox, cupru sau oțel, pentru a asigura o încălzire uniformă și igienă maximă.
3. Filtrarea plămezii
După plămădire, amestecul se transferă în cazanul de filtrare, unde borhotul formează un strat natural filtrant. Se recirculă câteva minute pentru limpezirea mustului (până la max. 90 u EBC), apoi începe filtrarea propriu-zisă.
Prima scurgere produce mustul primitiv, bogat în extract (°Plato). Ulterior, urmează spălarea borhotului cu apă caldă, pentru extragerea completă a zaharurilor, până când extractul ajunge la 1,5–3,5%.
Ambele faze – mustul inițial și apele de spălare – se colectează în cazanul de fierbere, pentru etapa următoare.
4. Fierberea mustului cu hamei
Fierberea mustului are loc la 100°C timp de 70–90 minute, în funcție de rețeta specifică sortimentului de bere artizanală. Mustul, format din mustul primitiv și apele de spălare, trece prin această etapă crucială cu multiple scopuri: Extracția amărelii din hamei, Aromatizarea berii, Sterilizarea mustului, Evaporarea apei
Fierberea se face la presiune atmosferică, fiind o etapă esențială în obținerea gustului, clarității și stabilității berii artizanale.
5. Separarea trubului la cald
După fierbere, mustul este transferat în Rotapool, unde, prin curgere tangențială, se formează un vortex ce permite sedimentarea proteinelor denaturate – formând trubul la cald.
După 20–30 minute de repaus, particulele se depun gravitațional în centrul vasului. Mustul limpede este apoi extras și trecut printr-un schimbător de căldură, fiind răcit la temperatura optimă pentru inocularea cu drojdie.
Cantitatea de trub variază în funcție de calitatea malțului și raportul malț/apă.
6. Răcirea Mustului de malț
După separarea trubului, mustul de bere este răcit într-un schimbător de căldură cu plăci, în două etape:
• Prima zonă: mustul coboară de la ~98°C la 30–35°C, folosind apă rece. Această apă se încălzește și poate fi reutilizată în brasaj sau la spălarea borhotului.
• A doua zonă: răcirea continuă până la temperatura de însămânțare cu drojdie (~8–12°C), folosind propilenglicol alimentar.
La ieșirea din răcitor, mustul este aerat cu oxigen pur, pentru a susține multiplicarea drojdiei și a grăbi startul fermentației.
7. Fermentația primară
Fermentația primară transformă zaharurile din must în alcool și CO₂, cu formarea de arome specifice berii artizanale. Procesul are loc în tancuri cilindro-conice, în patru faze, și este controlat prin temperatura, presiune și măsurarea extractului.
Drojdia fermentează treptat hexozele, maltoza și maltotrioza. Tancurile sunt răcite cu glicol și umplute 75%, pentru a permite formarea spumei. Fermentația durează câteva zile, în funcție de rețetă și condiții.
8. Fermentația secundară și maturarea berii
Fermentația secundară are loc în același tanc cilindro-conic și finalizează transformările începute în faza primară: fermentarea completă a zaharurilor, saturația cu CO₂, sedimentarea drojdiei și limpezirea naturală.
Procesul durează cel puțin 10 zile la temperaturi scăzute (-1…+1°C), favorizând claritatea, rotunjirea gustului și formarea aromei finale. În acest timp, berea elimină compuși volatili și ajunge la un conținut minim de diacetil (<0,1 ml/l), un indicator al maturării.
9. Carbonatarea și îmbutelierea – berea este transferată în sticle și lăsată să capete efervescență naturală. Berea nefiltrată, răcită și trasă în butoaie KEG, rămâne ușor opalescentă – o bere vie, bogată în vitamine din complexul B și minerale.
Care este istoria și evoluția berii artizanale?
Berea, băutura care a fermentat civilizația.
Atât de veche este berea, încât originile ei se pierd în negura timpului, mai adânc decât orice manuscris sau legendă. Într-o formă sau alta, aproape toate culturile antice au fermentat această licoare misterioasă. Unii cercetători chiar susțin că nu foamea de pâine, ci setea de bere i-a făcut pe strămoșii noștri vânători-culegători să renunțe la viața nomadă și să cultive grâne.
Totuși, nu-ți imagina oameni ai peșterilor adunându-se în jurul focului cu halbe de lager rece sau IPA-uri aromate.
Berea, așa cum o cunoaștem astăzi, este rezultatul a mii de ani de întâmplări fericite, experimentare și inovații.
În continuare vom face o călătorie în timp printre cele mai semnificative momente din evoluția berii — o degustare istorică a inovațiilor care au transformat-o dintr-un terci fermentat într-un univers infinit de arome.
Africa — Înainte de 11000 î.Hr.
Berea misterioasă din Paleolitic
Ingrediente posibile: mei sălbatic, fructe, condimente, ierburi și alte plante
Profil aromatic: acrișor, dulce, fructat, condimentat, erbaceu
Este posibil ca prima bere să fi fost făcută în Africa, acolo unde au apărut și primii oameni. Berea e practic un grâu fermentat. Umezeala face grâul să germineze, activând enzimele care transformă amidonul în zahăr. Apoi, drojdia transformă zahărul în alcool.
Vasele de băut: Primele „halbe” ar fi fost din piele de animal sau iarbă împletită.
Culoare și claritate: Extrem de tulbure — filtrarea nu exista atunci.
Africa, Leagănul berii
În zorii umanității, acolo unde primii oameni au pășit pe pământul fierbinte al Africii, poate s-a născut și prima bere. Nu era o băutură limpede și spumoasă, ci un amestec sălbatic, aproape ritualic, de mei fermentat, fructe căzute din copaci, ierburi aromate și plante necunoscute. Era un gust al naturii brute — acrișor, dulceag, fructat și erbaceu — și, foarte probabil, o descoperire accidentală care avea să schimbe cursul istoriei.
Procesul era simplu, dar miraculos: grânele, umezite de ploaie, începeau să germineze, activând enzimele care transformau amidonul în zaharuri. Drojdii sălbatice, purtate de vânt sau de insecte, se așezau pe boabele dulci și dădeau startul fermentației — o magie biologică pe care omul preistoric avea s-o stăpânească instinctiv.
Fără vase ceramice, primele recipiente de băut ar fi fost din piele de animal sau fibre vegetale împletite strâns. Iar lichidul din interior? Departe de a fi clar — era gros, tulbure, plin de resturi solide, o băutură mai aproape de hrană decât de relaxare.
Aceasta este berea originară. Sălbatică. Instinctivă. Și poate, într-un fel, sacră.
Israel — Circa 11000 î.Hr.
Terci fermentat din Epoca de Piatră
Ingrediente: grâu, orz, curmale
Profil: acrișor, dulce, ca pâinea
Descoperit într-o peșteră de lângă Haifa, acest amestec era ca o terci gros, aproape mestecabil. Cercetătorii cred că ar fi fost o formă timpurie de bere, poate folosită în ritualuri funerare.
Vase: Boluri de lemn
Culoare: Galben deschis, consistență de terci
Adânc într-o peșteră din apropierea Haifei, cercetătorii au descoperit urmele unei băuturi care sfidează granițele moderne ale ceea ce numim „bere”. Un terci dens, fermentat, compus din grâu, orz și curmale — un amestec atât de gros, încât mai degrabă se sorbea cu lingura decât se bea. Dar în acea Epocă de Piatră, această băutură ar fi putut fi mult mai mult decât o sursă de calorii: era, poate, parte dintr-un ritual funerar, o ofrandă lichidă adusă morților.
Această bere arhaică, un precursor al licorilor moderne, avea un gust învechit: acrișor și dulce, cu o aromă puternică de cereale, asemănătoare pâinii. Nu era o bere de sărbătoare, ci una cu o funcție spirituală, poate chiar sacră.
Consumatorii din acea vreme — membrii culturii Natufiene — ar fi băut-o din boluri de lemn, cu siguranță fără grabă. Lichidul, galben deschis, avea o consistență ca de terci, o textură neobișnuită pentru gusturile noastre, dar poate familiară și reconfortantă pentru ei.
A fost aceasta o primă formă de berărie? Sau doar o întâmplare fermentată? În orice caz, ceea ce au lăsat în urmă Natufienii este mai mult decât o băutură: e o dovadă a relației străvechi dintre om, cereale și sensul profund al vieții și morții.
China — Circa 7000 î.Hr.
Bere neolitică amestecată
Ingrediente: orez, fructe de păducel sau struguri, miere
Profil: acrișor, dulce, fructat, erbaceu
Descoperiri chimice confirmă un amestec fermentat complex, din orez, miere și fructe.
Vase: Borcane de lut, cești
Culoare: Roșiatică, tulbure, cu reziduuri vizibile
Într-un sat neolitic numit Jiahu, în inima Chinei, arheologii au descoperit dovezi chimice ale uneia dintre cele mai vechi băuturi fermentate cunoscute. Nu era o simplă bere, ci un amestec sofisticat, o simfonie de arome ancestrale: orez, fructe de păducel sau struguri sălbatici și miere. Rezultatul? O băutură complexă, acrișoară și dulce, fructată și ușor erbacee — o fereastră lichidă către gusturile și ingeniozitatea omului neolitic.
Aceasta nu era o fermentație accidentală, ci o dovadă a unei înțelegeri rudimentare, dar precise, a proceselor naturale. Oamenii Jiahu nu doar cultivau, ci și combinau ingrediente în căutarea unei experiențe — poate pentru ritualuri, poate pentru celebrare, poate pentru viața de zi cu zi.
Băutura era păstrată în borcane de lut și sorbită din cești simple, dar funcționale.
Culoarea? Un roșu tulbure, plin de sedimente — o licoare cu aspect brut, dar încărcată de poveste.
Această bere-hibrid, parte vin, parte mied, parte bere, nu doar că precede marile imperii ale Asiei, ci reconstituie o poveste a umanității aflată la începuturile sale — o poveste spusă în fiecare picătură fermentată.
Mesopotamia și Egipt — Circa 3500 î.Hr.
Bere cu orz prăjit, pentru salariu
Ingrediente: orz, grâu emmer, îndulcitori, pâine coaptă, condimente
Profil: dulceag, malțos, ca pâinea
Berea era omniprezentă în viața sumerienilor și egiptenilor. Unele texte antice sunt rețete de bere. Se consuma zilnic, inclusiv de copii, și uneori era parte din salariu.
Vase: Oale mari, paie pentru băut
Culoare: Închisă, neclară, cu resturi solide
În văile fertile ale Eufratului și Nilului, acolo unde au prins contur primele orașe ale lumii, o băutură tulbure și densă a devenit coloană vertebrală a societății: berea. Preparată din orz prăjit, grâu emmer, pâine coaptă și îndulcită cu miere sau curmale, această bere timpurie avea gustul copilăriei civilizației — malțos, dulceag și sățios, asemenea unei pâini lichide.
Sumerienii și egiptenii nu doar că beau bere — trăiau prin ea. Era prezentă zilnic la mesele bogaților și săracilor, a adulților și copiilor, iar în unele cazuri, era parte integrantă din plata muncii. Constructorii piramidelor egiptene, spre exemplu, primeau câte 10 halbe pe zi, berea fiind atât hidratare, cât și combustibil caloric.
Textele sumeriene, scrise în cuneiformă pe tăblițe de lut, includ unele dintre cele mai vechi rețete de bere din lume. Iar zeița Ninkasi, protectoarea berarilor, era celebrată printr-un imn care conținea instrucțiuni detaliate pentru prepararea băuturii sacre.
Se consuma din vase mari, comune, folosind paie lungi pentru a pătrunde prin stratul gros de drojdie, cereale și pâine fermentată numită bappir. Culoarea berii? Închisă, neclară și plină de resturi — mai mult o supă fermentată decât un lager modern.
Aceasta nu era doar o băutură. Era un act de cultură, un echilibru între hrană, religie și economie. O bere care, într-un fel, a pus bazele lumii în care trăim astăzi.
America Latină — Circa 550 d.Hr.
Chicha – prima bere a Americii
Ingrediente: porumb, fructe, condimente
Profil: dulce, fructat, condimentat, erbaceu
Chicha era și este făcută în mod tradițional din porumb mestecat (pentru a începe fermentarea), apoi fiert. Este tulbure și are o consistență granuloasă.
Vase: Cupe de lemn lăcuit
Culoare: Galben-portocaliu, asemănătoare cu un IPA modern
Chicha: berea ancestrală a continentului nou
La poalele Anzilor, cu mult înainte ca europenii să pună piciorul în Lumea Nouă, un alt tip de bere înflorea – chicha. Mai mult decât o băutură, chicha era o punte între om și natură, între generații și ritualuri. Preparată din porumb mestecat – da, mestecat – pentru a activa enzimele salivare care descompuneau amidonul în zaharuri fermentabile, această băutură ancestrală era apoi fiartă, lăsată la răcit și fermentată, până se transforma într-un lichid tulbure, gros, viu.
Chicha era dulce, cu note de fructe coapte și plante aromatice, iar uneori era condimentată subtil cu ierburi locale. Profilul gustativ era vibrant, rustic și profund legat de identitatea culturală a popoarelor care o produceau. Pentru civilizații precum cea Tiwanaku, chicha era nu doar aliment, ci ofrandă, simbol și liant comunitar.
Servită din cupe de lemn lăcuit, numite keros, băutura avea o culoare galben-portocalie, asemănătoare cu un IPA modern, dar cu o textură mai densă, aproape granulară. Era o experiență multisenzorială: simțeai porumbul, simțeai pământul, simțeai istoria.
Deși originea exactă a chichei se pierde în timp, ea rămâne una dintre cele mai vechi beri de pe continentul american și încă se produce în diverse forme, din Peru până în Columbia, păstrând vie o tradiție de mii de ani.
Bavaria — 770 d.Hr.
Bere vikingă cu hamei
Ingrediente: orz, hamei
Profil: amar, fructat, malțos, condimentat
Hameiul, rudă cu planta de canabis, a început să fie folosit de călugării benedictini și, poate, chiar de vikingi. Este un conservant natural și a schimbat radical gustul berii.
Vase: Amfore de ceramică
Culoare: Maro tulbure, mai dulce decât berile moderne
Hameiul și vikingii: începutul berii moderne
Într-o Europă învăluită de legendă și foc de lemn, într-o vreme când drumurile erau poteci de pământ și călugării erau păstrătorii cunoașterii, berea cunoștea o revoluție aromatică. Într-un colț umed al mănăstirilor benedictine sau poate chiar în sălile lungi ale vikingilor nordici, un nou ingredient își făcea loc în rețetele transmise oral: hameiul.
Rudă botanică a canabisului, hameiul nu era doar o plantă cu aromă amară — era un conservant natural, capabil să prelungească viața berii și să-i ofere un gust complex: amar, dar echilibrat de note fructate, malțoase și ușor condimentate. A fost, poate, prima dată când gustul berii a început să fie rafinat, nu doar funcțional.
Berile din această perioadă erau păstrate în amfore de ceramică și probabil sorbite cu respect, nu doar pentru efectul lor, ci pentru rolul lor în comunitate. Lichidul din interior era tulbure, de un maro dens, cu o dulceață naturală mai pronunțată decât în băuturile contemporane — un precursor robust al stilurilor care urmau să cucerească Europa.
Fie că a fost descoperit de marinarii vikingi sau de călugării germani, hameiul a lăsat o amprentă definitivă asupra berii. De la primele încercări rustice din Bavaria, până la IPA-urile moderne, istoria sa este una de influență, stabilitate și, desigur, gust.
Germania — Circa 1400
Apar lagers-urile
Ingrediente: orz, hamei
Profil: amar, condimentat, răcoritor
O drojdie hibridă care fermenta la temperaturi scăzute a dus la apariția lagerului – mai limpede, mai puțin amar, mai ușor de băut.
Vase: Halbe cu capac (împotriva insectelor)
Culoare: Primele beri limpezi
Nașterea lagerului: berea care a domolit focul fermentației
În pivnițele reci ale Bavariei, în timp ce Europa gemea sub umbrele superstiției și războiului, o revoluție liniștită avea loc în butoaie de lemn. O drojdie misterioasă, un hibrid necunoscut la acea vreme, începea să transforme berea într-o formă cu totul nouă — limpede, fină, răcoritoare. Așa s-a născut lagerul.
Fermentând încet la temperaturi joase, această drojdie – mai târziu cunoscută sub numele de Saccharomyces pastorianus – prefera răcoarea subsolurilor în locul căldurii fermentațiilor rapide. Rezultatul? O bere mai stabilă, mai clară, cu un gust echilibrat și o amărăciune blândă, condimentată subtil de hamei.
Pentru prima dată, oamenii beau o bere cu adevărat limpede — un lichid auriu care reflecta lumina ca o oglindă a progresului. Era ușor de băut, cu un caracter sobru și elegant, foarte diferit de băuturile tulburi ale Evului Mediu timpuriu.
Băutorii germani sorbeau aceste lageruri din halbe masive cu capac, un mic detaliu ingenios menit să țină insectele la distanță într-o epocă în care igiena era doar o dorință. Aceste halbe, din staniu sau ceramică, deveneau simboluri ale mândriei locale și ale tradiției artizanale.
Lagerul nu era doar o nouă bere. Era o manifestare a preciziei germane, a controlului și al inovației. Și avea să cucerească lumea.
Anglia — 1600–1700
Bere englezească în Lumea Nouă
Ingrediente: orz, hamei
Profil: acrișor, dulce, amar, fructat, malțos
Coloniștii americani au adus rețetele britanice, inclusiv ale-urile și porterele, care erau mai acre și mai complexe decât versiunile actuale.
Vase: Pahare de sticlă, căni din piele numite „blackjacks”
Culoare: Ale-uri efervescente, portere închise și tulburi
Când ALE-ul a traversat Atlanticul
În zorii colonizării Lumii Noi, alături de unelte, semințe și speranțe, coloniștii englezi au adus cu ei și o comoară lichidă: rețetele berilor tradiționale. În butoaie de stejar sau în gândurile berarilor pricepuți, ale-urile și porterele britanice au fost printre primele băuturi fermentate produse pe sol american.
Aceste beri timpurii, mai acrișoare și mai robuste decât versiunile moderne, reflectau climatul și tehnologia vremii. Ele nu erau uniforme, ci pline de variații de gust și culoare – unele dulci și fructate, altele amărui și corpolente, toate intens malțoase. Mai mult decât un lux, berea era o parte esențială din dietă, un aliment lichid ce oferea hidratare și calorii într-un mediu în care apa potabilă era adesea nesigură.
În tavernele coloniale, băutura se servea în pahare de sticlă pentru elite sau în căni din piele groasă, cunoscute sub numele de blackjacks, pentru cei mai puțin pretențioși. Ale-urile erau ușor efervescente și deschise la culoare, în timp ce porterele, dense și întunecate, purtau cu ele aromele adânci ale butoaielor și ale fermentațiilor naturale.
Într-o lume nouă, unde supraviețuirea depindea de adaptare, berea englezească a devenit o punte între tradiție și inovație. A fost mai mult decât o băutură: a fost gustul de „acasă” într-un pământ necunoscut.
America de Nord — Circa 1750
„Bere slabă” cu melasă
Ingrediente: melasă, tărâțe de grâu, hamei, condimente
Profil: dulceag, malțos, cu gust de plante
O bere cu conținut redus de alcool (2–4%), extrem de populară în America colonială.
Vase: Căni de cositor
Culoare: Maro deschis, tulbure
„Bere slabă” cu melasă: combustibilul lichid al coloniilor
În America colonială, unde climatul, resursele și distanțele schimbau obiceiurile din bătrâna Europă, coloniștii au creat o băutură locală adaptată nevoilor și posibilităților lor: small beer — o bere slabă, dar plină de caracter. Făcută din ingrediente ieftine și disponibile, precum melasa adusă din Indiile de Vest, tărâțe de grâu, hamei și plante aromatice, această bere avea un conținut redus de alcool, dar un rol imens în viața de zi cu zi.
Cu un gust dulceag, ușor malțos, uneori cu note lemnoase sau condimentate, această băutură era consumată de toată lumea — de la fermieri la aristocrați, de la copii la soldați. Nu era doar o plăcere, ci o sursă de hidratare sigură și un supliment caloric necesar într-o lume muncită.
Era servită din căni de cositor, cu pereți groși, menite să păstreze lichidul rece cât mai mult timp. Culoarea varia, dar în general avea o nuanță maronie deschisă, tulbure, cu o spumă modestă. Era o băutură rustică, dar surprinzător de versatilă — uneori îmbogățită cu ghimbir, sassafras sau chiar ardei iute, în funcție de regiune și rețetă.
Aceasta nu era berea festivalurilor, ci a zilelor lungi de muncă. O băutură care alimenta o națiune în formare — discretă, dar indispensabilă.
San Francisco — 1965 – prezent
De la giganți la berari artizanali
Ingrediente: cereale, hamei, orice altceva
Profil: de la dulce și fructat până la amar și condimentat
După un declin post-prohibiție, Fritz Maytag salvează Anchor Brewing și reaprinde interesul pentru stiluri istorice. În 1978, legalizarea homebrewing-ului de către Jimmy Carter a declanșat revoluția microberilor. Azi, sunt mii de berării artizanale în SUA.
Vase: Berea artizanală a revenit la sticlă, dar azi e din nou în cutii
Culoare: Orice – de la roz la negru, cu spumă, fără spumă, limpede sau tulbure
Revoluția berii artizanale
Într-o epocă dominată de bere standardizată, produsă la scară industrială de giganți ai industriei, o scânteie s-a aprins în inima San Francisco-ului. Fritz Maytag, moștenitorul imperiului de electrocasnice, a cumpărat o berărie pe cale de dispariție — Anchor Brewing — și a transformat-o în epicentrul unei renașteri. Ce a urmat nu a fost doar o rețetă reînviată, ci o mișcare culturală: revoluția berii artizanale.
Maytag nu a reinventat berea — a întors capul spre trecut, aducând înapoi stiluri uitate, metode tradiționale și ingrediente autentice. Iar în 1978, un eveniment legislativ avea să catalizeze totul: președintele Jimmy Carter a semnat legea care legaliza homebrewing-ul, dând voie amatorilor să experimenteze și să creeze.
Ceea ce a început ca un gest romantic al unei singure persoane a devenit o explozie de inovație. Astăzi, America numără mii de berării artizanale — fiecare cu identitate proprie, cu gusturi nebănuite, cu nume trăznite și etichete artistice. Berea a devenit din nou un teren al explorării.
Se servește în sticle elegante, în halbe vintage, în cutii moderne, în pahare de degustare — orice formă care reflectă personalitatea berarului. Și culoarea? Nu mai există reguli: de la roz electric la negru opac, cu spumă sau fără, cristalină sau tulbure ca un nor de vară. Gustul? Infinit: dulce, amar, floral, sărat, cu tonuri de lavandă, jalapeño, ciocolată, fructe tropicale sau chiar… bacon.
Aceasta este epoca berii libere. A gustului individual, a curiozității fără margini. Și totul a început cu o decizie: să facem bere nu pentru toți, ci pentru fiecare.
Berea artizanală în secolul XXI – Renașterea lichidă
După secole de standardizare industrială, berea a intrat într-o adevărată renaștere odată cu începutul secolului XXI. Mișcarea berii artizanale a început timid în anii ’70–’80 în Statele Unite, dar a explodat în anii 2000, extinzându-se rapid în Europa, Asia și America Latină. Cei care o produc sunt în general pasionați care îmbină știința fermentației cu creativitatea culinară. Aceștia au readus în actualitate stiluri vechi (saison belgian, sour german, gose, stout englezesc), le-au reinterpretat și au inventat unele complet noi. IPA-ul – India Pale Ale – a devenit simbolul berii craft, cu variante tropicale, florale, hazy sau chiar cu infuzie de lactoză și fructe. În prezent, există zeci de mii de microberării în întreaga lume, iar consumatorii caută autenticitate, gusturi inedite și povești în fiecare sticlă. Festivalurile de bere artizanală, colaborările între berari internaționali și tendințele eco-sustenabile (beri fără gluten, bio, zero waste) transformă acest segment într-un fenomen cultural global, nu doar un trend de nișă.
Cronologia berii în România – De la mied dacic la revoluția craft
Antichitate – Evul Mediu
Dacii și apoi romanii consumau mied (din miere fermentată), vin și forme rudimentare de bere obținută din cereale sălbatice. În Evul Mediu, berea a fost produsă ocazional în gospodării sau mănăstiri, dar fără o tradiție continuă ca în Europa Centrală.
Secolul XIX – Primele fabrici
Odată cu influența austro-ungară și germană, apar primele fabrici de bere. În 1877 se deschide fabrica Luther în București, urmată de Bragadiru și Rahova. Berea devine tot mai prezentă în viața urbană.
Perioada comunistă
Berea este produsă industrial, în masă, iar sortimentele sunt limitate. Mărci ca Azuga, Bucegi, Ursus sau Timișoreana domină piața, dar calitatea variază.
După 1990 – Liberalizare și diversificare
Importurile de bere din Vest aduc noi stiluri și gusturi. Apar fabrici private, dar piața este încă dominată de lagerul clasic.
După 2010 – Boom-ul artizanal
Începe revoluția craft: berării mici impun stiluri internaționale. Se organizează festivaluri, degustări și colaburi creative. Bucureștiul, Clujul, Brașovul sau Iașiul devin huburi de bere artizanală.
Aceste băuturi artizanale cuceresc publicul din Romania și trendul este în creștere puternică.
Istoria continuă. Deschide o Carol. Scrie-ți propriul capitol.
Printre brandurile de renume din prezent se află și Carol Beer care se înscrie firesc în această linie a pasiunii pentru berea bine făcută. Inspirată din tradițiile europene și rafinată pentru gusturile contemporane, Carol Beer este mai mult decât o bere – este un omagiu adus măiestriei, echilibrului și identității. Fiecare sticlă îți amintește că, indiferent cât de departe am ajuns, bucuria unei beri bune e un lucru simplu și profund uman. Cumpără sortimentele Carol Beer!
